2. Cea de a doua categorie sunt acei oameni care se bazeaza pe o busola interioara in trecerea prin existenta, dar care si-au pierdut “Nordul” ca punct de reper. Ei au idealuri, aspiratii si doruri, dar au uitat ca nimic din ceea ce creaza omul nu are valoare atata timp cat nu poate ajuta la dezvoltarea interioara atat a sa, cat si a celorlati. Cerul lor este plin de nori. Si, desi privesc in sus deasupra lucrurilor zilnice, ei nu pot avea stelele drept calauza. Steaua Nordului ramane doar un element dintr-un basm, ce ne aminteste vag de vremuri demult apuse.

3. Daca ar fi dupa societatea materialista, pentru care doar cantitatea si nu calitatea conteaza, despre a treia categorie nici nu ar mai trebui sa vorbim: sunt putini, deci nesemnificativi.

Dar acestia sunt exact cei care, in mersul nesfarsit al omenirii, au reusit sa creeze, sa realizeze o diferenta. Cei singuri. Visatorii. Cei al caror ac al busolei se incapataneaza sa arate Nordul. In cautarile si nelinistile lor, fie ca se materializeza sub forma unei simfonii, a unei picturi sau a unei poezii, ceilalti pot intrezari idealul si calea. Zbuciumul si dorul dupa o lume pierduta le da avantul de a se ridica deasupra plafonului de nori, acolo unde Steaua Nordului se dezvaluie intotdeauna privirii. Astfel, directia spre care ei se indreapta si spre care ii pot lua cu ei si pe ceilalti, este intotdeauna cea dreapta.

“Dorul” lor este mesajul spre care fiecare poate tinde, pentru a-l impartasi.